In ultimii ani tot aud aceeasi lamentare ca “toate joburile se dau pe pile”, “daca n-ai relatii, n-ai nicio sansa sa iti gasesti un job decent”, “sunt prea tanar/batran, nimeni nu vrea sa ma angajeze”, “in tara asta nu poti sa faci nimic”.
Da, este o realitate ca unele (multe?) joburi se dau pe pile, este o realitate ca unii angajati (copii, nepoti, matusi, neveste, amante, amanti, etc) isi permit luxul sa isi ia cafeaua mai in serios decat jobul si da, este o realitate ca exista o discriminare bazata pe varsta si sex. Nu e nimic nou sub soare. Aceste lucruri s-au practicat de cand Eva n-a trecut testul marului si se practica intensive & extensiv si in secolul XXI nu numai in Romania, ci si in alte tari cu pretentii de pedigree.
Intrebarea este cum pot sa reuseasca sa obtina un job decent cei care n-au avut norocul sa aiba o matusa Tamara sau…. nu se pricep la IT? Deci cei care sunt nevoiti sa isi caute un job prin metodele clasice.
Oricat ar parea de picat de pe planeta-cu-vise-frumoase, primul lucru pe care il recomand este sa nu mai faca afirmatii sau sa emita judecati ca cele mai sus amintite. Atata timp cat o persoana repeta zilnic sau de cate ori are ocazia ca pentru el/ea nu exista sanse sa isi gaseasca un job, ei bine, atunci sansele ca acea persoana sa fie angajata sunt intr-adevar foarte mici. Sau daca primeste o oferta, aceasta pare venita direct din iad.
De ce? In conditiile in care zilnic cineva ruleaza acelasi si acelasi program mental & comportamental al deznadejdii, spunandu-si sau spunand altora cat de greu e sa gasesti un job bun, cat de nedreapta e lumea, cat de prosti si hoti sunt unii care au joburi bune si sus-puse, isi anuleaza toate sau buna parte din oportunitati si realitatea devine exact aceea pe care si-o creaza si re-creaza zilnic in mintea sa. Degeaba spune “eu sper sa-mi gasesc job, dar…”, speranta este practic desfiintata de programul pagubos care e rulat cu o sarguinta demna de o cauza mai buna.
“Perfect. Si acum ce sa fac? Sa spun ca nu se da niciun job pe pile? Ca totul e roz si perfect? Va trebui sa imbratisez copaci si sa cant Kumbaya pentru a gasi un job? “
Nu. Nimic din toate astea. Doar sa trimiteti la groapa cu furnici orice gand care va saboteaza dorinta de a va gasi jobul dorit. Chiar daca se dau joburi pe pile, exista destule slujbe care se dau “pe bune”. Chiar daca exista discriminare legata de sex si varsta, exista destule femei cu joburi bune si oameni cu peste 25 de ani experienta care lucreaza si inca isi gasesc de lucru. Atata timp cat focusul si discursul unei persoane va fi catre ceea ce isi doreste si nu catre posibilele obstacole si piedici, cu atat se vor deschide mai multe usi si vor aparea si oportunitatile de care are nevoie.
A doua recomandare, la fel de neobisnuita ca si prima, este sa faceti cat mai mult bine, atat cat va sta in putinta. E un lucru stiut ca functioneaza. Au spus-o atatia mai intelepti decat mine de cateva mii de ani incoace si probabil ca intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, stiinta va demonstra aceasta axioma cu formule d-alea complicate:
Binele facut se intoarce intr-un fel sau altul la tine.
Cum de altfel se intampla si cu raul. E o lege, a actiunii si reactiunii in zona umana a interactiunii, nevazut omniprezenta la fel ca legea gravitatiei.
Prin urmare, nu va mai uitati ce fac altii, ca al naibii Icsulescu are slujba gasita de unchi-su, sau ca pe Icsuleasca a angajat-o iubi.
Mantra celui in cautare de job trebuie sa fie ca jobul lui este undeva acolo si il asteapta.
