Nu rareori companiile isi doresc angajati cu profilul lui DiCaprio si job description scos din filmele science fiction. Asadar persoana e musai sa fie scorpion (sau dimpotriva, sa NU fie scorpion, ca nu da bine in astrograma sefului), sa fie ca un “pitbull”, un “lup tanar si feroce”, sa aiba desigur maxim 35 de ani. Daca se poate sa nu fie nici casatorit, ca sa isi poate indrepta toata atentia si energia catre job, sau dimpotriva in alte companii (si alte fantezii), candidatul ideal este unul casatorit, sub nicio forma divortat sau casatorit a doua oara, Doamne fereste! De asemenea exista si manageri care nu angajeaza decat atei sau rockeri. Iar aceste exemplare de poveste de 35 de ani, care n-ar fi rau sa se imbaieze in fiecare seara in lapte de magarita, respectiv sa cante kumbaya in timp ce imbratiseaza copaci, ar trebui sa fie recunoscatori ca li se ofera un salariu de 2000 de lei. Sau un maxim de 2500, dar doar daca dovedesc ca au ascendentul in aceeasi zodie cu seful.
Sunt inca destule companii in Romania care nu au inteles un aspect esential despre cum se construieste si cum se consolideaza un business de succes. Nu au inteles cat de mare este pretul de a avea angajati slabi sau mediocri, angajati pe orice alte criterii in afara de competenta. Se plang ca nu exista oameni pregatiti, sunt revoltati ca multi romani nu vor sa munceasca si ca au pretentii salariale prea mari. Sigur ca exista si persoane care au pretentii nerealiste in raport cu nivelul lor de pregatire si experienta. Dar mai multi decat acestia sunt cei care sunt pregatiti corespunzator, insa destui angajatori nu sunt dispusi sa plateasca pretul corect pentru experienta si calitate. Vor Audi la pret de Dacie. Omit insa sa ia in calcul ca un angajat valoros care este bine platit, nu numai ca va fi si foarte productiv, dar va avea toate motivele sa ramana in companie pe termen lung.
Si la retentia angajatilor situatia este la fel de jalnica. In momentul in care un angajat bun isi anunta plecarea, managerii fie dau din umeri neputinciosi, fie ii promit o marire de salariu (care de multe ori nu se mai intampla), fie recurg la santaj/poker sentimental si atunci angajatul afla si el ca este un membru al echipei de mare valoare si cat este de “cel mai apreciat dintre toti”. Cand totusi angajatul pleaca, este trecut in folderul “csf, ncsf” (ce sa faci? nu ai ce sa faci) si atributiile lui sunt impartite inegal colegilor “doar temporar, pana gasim pe altcineva”. Lucru care de multe ori se intampla dupa cateva luni bune. Sau niciodata. Iar ce urmeaza intuiti, nu? Colegii care ajung sa munceasca norma dubla (pe aceeasi bani, desigur), satui si frustrati de orele in plus, ajung sa nu mai dea acelasi randament si vor pleca la randul lor la alte companii care stiu sa-i aprecieze.
Atata vreme cat recrutarea se face pe baza de astrograme, relatii, stare civila, religii sau fantezii cinefile la un buget meschin, ma tem ca Mercur va fi vesnic retrograd, iar finantele se vor teleporta impreuna cu clientii in realitati paralele. Amin!
