Cei mai multi dintre noi am fost crescuti cu anumite credinte si mentalitati, care pe parcurs s-au dovedit a nu fi chiar dintre cele mai intelepte si nici nu ne-au adus promisele realizari si impliniri.

Iata cateva lectii pe care le invatam de obicei prea tarziu:

  1. Ingrijorarea nu iti aduce nimic bundaca fiecare s-ar uita in urma la orele si zilele in care s-a ingrijorat, si-ar da seama ca 80-90% din lucrurile pentru care si-au facut griji nu s-au intamplat. Nu putini sunt cei care se ingrijoreaza despre ce cred altii despre ei sau se tem sa ia decizii in directia pe care si-o doresc. Daca ar putea trece prin aceasta pacla neguroasa de spaime, ar vedea ca temerile au fost doar in inchipuirea lor.
  2. Banii nu iti rezolva problemele adevarate – e adevarat ca banii iti pot aduce o casa frumoasa, o masina noua, zeci de perechi de pantofi fabulosi sau excursii exotice. Dar tot atat de adevarat este ca nu pot cumpara sau vindeca atatea lucruri la fel de (sau chiar mai) importante. Avem impresia ca atunci cand vom avea suficienti bani vom fi in sfarsit fericiti si brusc toate problemele noastre vor disparea. Dovada ca nu este deloc asa o reprezinta multimea de oameni invidiati pentru conturile lor care au mai multe cifre decat Pi, dar care de fapt duc vieti mizerabile.
  3. Networkingul trebuie facut in mod constant – majoritatea oamenilor cred ca trebuie sa faci networking doar atunci cand iti cauti un job nou. Insa adevarul este ca networkingul trebuie facut in mod constant, indiferent cat de buna si stabila este situatia ta pe moment. Oamenii de succes sunt aceia care sunt si cei mai conectati. Cu cat investesti mai mult timp si efort in construirea si pastrarea unei retele sociale, cu atat sansele sa ai succes sunt simtitor mai mari.
  4. Nu e nicio rusine sa nu stii – nu exista niciun muritor care sa le stie pe toate. Nu este nicio rusine sa spui “nu stiu; am nevoie de ajutor”. Atatea situatii ar putea fi rezolvate, atata timp ar fi putea fi salvat, daca oamenii ar avea curajul (si modestia) sa isi recunoasca nestiinta si sa ceara ajutor.
  5. Niciodata sa nu te opresti din invatat – cea mai trista si patetica specie de oameni este a celor care au impresia ca le stiu pe toate si nu mai au nevoie sa invete ceva nou.
  6. A gresi nu e sfarsitul – este adevarat ca esecurile sau greselile nu sunt vreo fericire in viata nimanui. Insa din pacate mult prea multi oameni se opresc si nu isi mai dau nici o sansa dupa ce au avut unul sau cateva esecuri. Daca privesti greselile/esecurile doar ca niste oportunitati de a invata si apoi mergi mai departe si nu te raportezi mereu la ele, este cel mai probabil ca in final vei reusi. Fie pe acel drum, fie in alta directie.
  7. Nu obtii intotdeauna ce iti doresti – se intample uneori ca, indiferent cate eforturi depui sau cat timp petreci cu un proiect sau o activitate, lucrurile pur si simplu sa nu se intample asa cum iti doresti. Respira adanc si vezi daca esti pe drumul care ti se potriveste, daca bati la usile nimerite sau trebuie sa construiesti alte usi.
  8. Sanatatea este mai importanta decat cel mai interesant job –regretul cel mai mare pe care l-am auzit la cei cu care am vorbit de-a lungul timpului este ca si-au neglijat sau chiar distrus sanatatea. Regretul ca pentru un venit mai mare, pentru o pozitie mai importanta, pentru un “nou challenge” sau pentru mult-doritul succes in cariera au ajuns sa fie afectati de sindromul “burnout” sau si-au facut praf, ireversibil, sanatatea.
  9. Viata e scurta – oricat de cliseistic suna, e al naibii de adevarat. E prea scurta ca sa stai intr-un job mizerabil, e prea scurta sa suporti un sef abuziv sau sa te complaci ramanand intr-o companie care nu-si respecta angajatii. Viata e prea scurta ca sa nu iti faci timp pentru oamenii importanti din viata ta. Si e prea scurta si prea pretioasa ca sa iti strecori timpul cu cei dragi intre 3 exceluri si 4 pie-charturi.
Autor: Elena Popa

Elena Popa este Senior Recruiter la Adecco Romania, are treisprezece ani de experienta in recrutare si este autoarea cartii de consiliere in cariera “Invitatie la success”. Dupa 10 ani petrecuti in strainatate (sapte ani in Japonia si trei ani in Germania) a decis sa se intoarca in Romania si sa faca o schimbare majora in cariera.