8 OBICEIURI PAGUBOASE DE CARE SA NE DEZVATAM IN 2019

colegi echipaInceputul noului an este perioada perfecta pentru a reflecta la cum ne putem imbunatati viata, sub toate aspectele ei. Din punct de vedere profesional, pentru a ne face viata la job cat mai placuta si mai lipsita de ingrijorari, de temeri si framantari, am pregatit o lista cu obiceiuri paguboase si contraproductive, obiceiuri la care am face bine sa renuntam in anul care tocmai a inceput.

  1. O atitudine critica si negativa – Nu cunosc alt lucru care sa fure mai mult omului placerea si bucuria de a trai, decat o atitudine de vesnica nemultumire. Nu e doar ca iti strica “zenul si feng-shui-ul”, dar cand ai o atitudine critica incepi sa vezi dificultati acolo unde nu sunt si pierzi timp pretios plangandu-te si/sau concentrandu-se pe probleme care de fapt nu exista.

  2. Mancatul la birou, in fața calculatorului/lipsa pauzelor– Este stiut ca obiceiul de a manca in fața calculatorului/laptopului este unul din cele mai nesanatoase. Pe langa faptul ca nu reusesti sa te bucuri de mancarea din fata ta, te si priveaza de interactiunea cu colegii si de deconectarea atat de necesara de la activitatile legate de job. Declaratia ca “nu am timp” este doar o scuza, pentru ca daca iti doresti cu adevarat, iti poti rezerva aproximativ 30 de minute pentru pranz.

Acelasi lucru este valabil pentru pauze. Iti poti seta alarma de 5-10 minute repaus pentru a te deconecta din cand in cand de la munca. Totul este sa iti stabilesti intentia. Odata stabilita intentia, va veni in timp, in mod natural, si obisnuinta.

  1. “Oh, nu, e iarasi Luni!” – S-a format acest obicei sa incepem sa ne lamentam inca de duminica seara ca a doua zi trebuie sa mergem iar la job. Cu aceasta atitudine/mentalitate fixata deja de cu o seara inainte, nu este de mirare ca luni, cel putin in prima parte a zilei, daca nu intreaga zi, avem un nivel de energie, un entuziasm si-un chef de munca asemanator cu cel al unei pisici ghiftuite.

Putem desfiinta acest obicei absolut pagubos, schimbandu-ne pur si simplu perspectiva. De exemplu, in loc sa ne gandim la lucrurile “dureroase” care ne asteapta la birou, putem sa anticipam lucrurile placute de la job (de ex, interactiunea cu colegii preferati, savurarea unei cafele bune, etc).

  1. Refuzul de a sta acasa cand esti bolnav/a- Este foarte indicat repausul acasa cand cineva nu se simti bine, iar asta nu doar pentru ca “nu ii va ridica nimeni statuie”, ci pentru ca este nepoliticos si lipsit de consideratie din partea acelei persoane sa imprastie virusii lui in tot biroul.

Asa cum pe buna dreptate ne revoltam ca unii parinti isi aduc copiii bolnavi la cresa/gradinita/scoala, la fel trebuie sa tinem si noi cont de colegii nostri, care nu au nici o vina cand noi avem probleme cu sistemul imunitar.

In plus, refacerea va fi mult mai rapida cand esti in patul tau, decat intr-un mediu lucrativ, cu starea de agitatie aferenta.

  1. Neglijarea retelei profesionale – Cand totul se intampla pe repede inainte, nu este usor sa tii legatura cu fosti colegi, colaboratori sau clienti. Totusi, este un aspect pe care nu e bine sa il neglijezi, pentru ca nu vrei sa fii acea persoana care suna doar cand are nevoie de ceva.

  2. Evitarea evenimentelor si petrecerilor in cadrul companiei – Cei care au tendinta sa evite interactiunea sociala nu sunt neaparat numai introvertii, ci si extrovertii care isi doresc sa petreaca mai mult timp cu familia. Insa participarea la acest gen de intruniri (sau macar la o parte din ele) ajuta nespus la formarea si/sau consolidarea relatiilor inter-personale cu colegii din echipa sau din alte echipe.

  3. Neglijarea timpului pentru invatat- Am observat, inclusiv la mine, ca timpul pentru invatare este unul dintre cele mai neglijate si impinse spre acea margine de orizont care nu se va materializa niciodata: “poate maine”. Oricat de multa experienta ai avea intr-un domeniu, este mereu loc de perfectionare. Nu neglija sa citesti tot ce este relevant in domeniul tau, nu neglija sa participi la workshopuri, seminarii si orice alt eveniment de unde poti invata despre domeniul tau de activitate, dar si despre tine.

  4. Stagnarea intr-un job nepotrivit – Odata ce ai realizat ca nu te mai regasesti la jobul tau, indiferent de motiv, care poate fi un nou sef, sau sentimentul de stagnare profesionala, etc., este de dorit sa incepi imediat cautarile pentru un nou job sau, de ce nu?, o noua pozitie in aceeasi companie.

Este extrem de important sa nu ramai intr-un loc nepotrivit sau chiar toxic, pentru ca nefericirea la job iti pot afecta atat sanatatea, cat si viata personala.

Cu siguranta nici unul din aceste obiceiuri nu va disparea peste noapte, dar cu perseverenta si practica este posibil sa facem ca deprinderile nefolositoare sa devina istorie. Vor fi probabil zile in care te vei minuna ca inca traiesti, vor fi probabil zile cand vei dori sa dispari pur si simplu, sa intri intr-o realitate paralela sau sa fugi in munti, dar vor fi si zile in care vei simti ca a meritat fiecare secunda de efort.

Va urez un 2019 productiv, vesel si cu obiceiuri sanatoase!

Autor: Elena Popa

 

———————

Despre autor:

Elena Popa este Senior Recruiter la Adecco Romania, are treisprezece ani de experienta in recrutare si este autoarea cartii de consiliere in cariera “Invitatie la success”. Dupa 10 ani petrecuti in strainatate (sapte ani in Japonia si trei ani in Germania) a decis sa se intoarca in Romania si sa faca o schimbare majora in cariera.

FacebooklinkedinmailFacebooklinkedinmail

MENTALITATEA DE VICTIMA

Victimizare copil care plange

Sursa imagine: https://stocksnap.io/photo/J6THJ6TX6A

Cu totii cunoastem persoane care traiesc vesnic intr-o postura de victima. Toate necazurile li se intampla numai lor. Intregul univers conspira impotriva lor. Toti in jurul lor sunt idioti.  Nu reusesc in cariera sau in viata datorita sistemului, guvernului, parintilor, partenerilor de viata, vecinilor, sefilor, copiilor, etc. Mercur plus inca 5 planete sunt invariabil retrograde in universul lor. Au o lista lunga de motive pentru care nu reusesc sa obtina recunoastere, succes, joburi, proiecte, sau clienti. Sunt genul de oameni care nu isi traiesc viata, ci viata ii traieste pe ei.

Totusi, pe cat e usor sa judecam mentalitatea de victima a altora, pe atat de usor este sa cadem si noi in plasa ei. Pentru ca lucruri neplacute se intampla aproape zilnic, nedreptati apar frecvent, iar oamenii cu mentalitati de jupani nu sunt chiar raritati. De la mici plangeri despre nedreptatile sefului, prietenului/prietenei sau bancii, se poate ajunge rapid la nemultumiri majore si asteptari nerealiste de la ceilalti, care ar trebui sa te compatimeasca si eventual sa te salveze din starea ta nefericita si nemeritata.

Vestea buna este ca atunci cand lucrurile neplacute apar si cand persoane toxice ajung sa iti dea peste cap viata, poti sa faci o alegere. Poti alege sa te plangi, sa spui tuturor cat de nedreptatit esti, cum toate joburile se dau pe pile, cum sunt promovati doar incompetentii, cat de mare dreptate ai, dar nu ti se recunoaste…. sau poti sa faci cateva schimbari in modul de gandire si sa elimini drama din ecuatie cu eleganta si umor.

Iata cateva schimbari in modul de viata si de gandire care te pot ajuta sa iesi din postura de victima:

  1. Nu mai da vina pe altii – Acuzandu-i pe altii te poate ajuta pe termen scurt, eliberandu-te temporar de energia negativa acumulata. Pe termen lung insa este o atitudine paguboasa, pentru ca te face sa te simti neputincios, fara nici un fel de control si fara nici o putere asupra circumstantelor si evenimentelor din viata ta. Realitatea este ca ai control mai mult decat iti imaginezi si sta in puterea ta sa iti “repatriezi” emotiile in zona mai insorita a vietii.

  2. Fii constient/a ca nimeni nu iti datoreaza nimic – Nimeni pe lumea asta nu iti este dator cu nimic. Atata timp cat nu ai asteptari nerealiste despre cum ar trebui sa te trateze altii, despre cum ar trebui sa iti fie ei recunoscatori, despre cum ar trebui sa iti intoarca favoruri, vei vedea ca in mod neasteptat si miraculos, vei ajunge sa nu mai ai nevoie de ajutorul, compasiunea si/sau de validarea lor.

  3. Fii recunoscator pentru lucrurile bune din viata ta – Avem tendinta, in special in perioadele mai dificile, sa uitam de toate lucrurile bune pe care le-am facut si pe care le avem in viata. Atunci cand esti recunoscator, iti este imposibil sa te simti in acelasi timp si victima. Recunostinta si numararea binecuvantarilor au darul de a te scoate din realitatea gri in care te-au impins gandurile toxice si de a te transpune intr-o stare in care esti constient/a ca lucrurile nu sunt chiar atat de rele pe cat pareau a fi initial. Asteapta-te sa ti se intample in fiecare zi cel putin un lucru bun. Poate la inceput nu ti se va intampla nici unul sau vor fi lucruri foarte neinsemnate, insa dupa un timp, vei vedea ca apar in mod “neasteptat” tot mai multe surprize placute.

  4. Fii bun/a cu tine – Desi aparent nu tu esti problema, ci ceilalti, de cele mai multe ori, “victima” trage dupa sine un greoi bagaj, plin de regrete si frustrari. Nu te invinui pentru lucruri pe care le-ai facut acum o zi, un an sau zece ani. Iarta-te!

  5. Nu te autosabota - Omul are un deosebit talent, care uneori se poate transforma chiar intr-o teribila si de neinteles placere masochista, de a se autosabota, hranind cu generozitate milioane de ganduri care nu ii sunt de niciun folos, ci dimpotriva, care lucreaza periculos si distructiv impotriva lui. Nimeni si nimic nu poate destabiliza un om pe termen lung, atata timp cat acesta nu permite si nu incurajeaza gandurile si emotiile toxice.

In concluzie, singura persoana care te poate teleporta din tara victimelor in tara oamenilor asumati si de succes esti TU. Doar tu iti poti face viata fie un nesfarsit sir de drame, pline de dezamagiri amare si de karme neintelese, fie o calatorie interesanta si distractiva in care iti asumi ca tu esti singurul responsabil de starea ta de bine, fara sa o lasi sa fie o plastilina in mainile celorlalti.

 

Autor: Elena Popa

 

———————

Despre autor:

Elena Popa este Senior Recruiter la Adecco Romania, are doisprezece ani de experienta in recrutare si este autoarea cartii de consiliere in cariera “Invitatie la success”. Dupa 10 ani petrecuti in strainatate (sapte ani in Japonia si trei ani in Germania) a decis sa se intoarca in Romania si sa faca o schimbare majora in cariera.

FacebooklinkedinmailFacebooklinkedinmail