CUM VA FI 2018?

cum va fi 2018 forecastCa la fiecare inceput de an, suntem asaltati cu tot felul de previziuni si pronosticuri pentru urmatoarele 365 de zile. Ne-am obisnuit de ceva ani ca aceste previziuni sa nu fie unele chiar stralucite.

Iata cateva dintre cele care mi-au atras atentia: iarna va fi cea mai grea din ultimii 50 de ani, economiile lumii se clatina sau chiar sunt in pragul colapsului, inteligenta artificiala ne fura locurile de munca, modificarile fiscale dau toate sistemele si bugetele peste cap, justitia a ajuns brelocul unui grup de politicieni (infractori), nici Facebook-ul nu mai e ce-a fost, tinerii il asteapta pe Iisus ca sa aiba cu cine vota, in fiecare marti vor fi 3 ceasuri rele si bineinteles, cum bine stim, Mercur va fi enervant de retrograd fix atunci cand avem nevoie de el sa fie progresist.

Asadar daca am citit sau ne-am uitat la stiri in ultimele doua saptamani, fiecare dintre noi si-a facut deja o imagine despre cum va arata 2018 si probabil cea mai potrivita descrierea ar fi: soc si groaza.

Privind la acest ecran proiectat cu nesiguranta, temeri si ingrijorare, oamenii incearca sa fie totusi optimisti (atat cat le permit propriile limitari), sperand ca toate acestea sa nu ii afecteze foarte tare si planetele sa se alinieza favorabil pentru ei in nou an, astfel incat sa poata sa obtina acea promovare, acel job nou la care viseaza, sa isi imbunatateasca relatia cu acel sef care pare a fi versiunea umana a unei obturatii pe canal fara anestezie, portofelele sa le fie mai pline, afacerile sa le mearga (si) mai bine, clientii sa fie mai numerosi, mai de calitate si mai bun platnici. Si, desigur, pulseaza undeva in adanc acea speranta secreta ca la un moment dat sa apara si o proprie “matusa Tamara” care sa rezolve toate aceastea, cum numai ea stie s-o faca.

Insa adevarul este ca anul acesta nu se va intampla nimic miraculos si spectaculos fața de 2017 ori fața de anii precedenti, atata timp cat atentia oamenilor va fi orientata preponderent asupra lipsei banilor, lipsei oportunitatilor, incoerentei guvernantilor, comportamentului enervant sau lingusitor al colegei/colegului, incompetentei sefilor, sau asupra acelor activitati din joburile lor pe care le gasesc anoste si fara sens.

Asadar 2018 va fi exact asa cum si-l pregateste si i-l imagineaza fiecare. Mai bun, daca se te vei uita la lucrurile bune pe care le ai deja si la ce poti face tu mai bine, sau va fi plin de lectii daca te concentrezi pe lucrurile pe care altii le fac prost.

 

Autor: Elena Popa

———————

Despre autor:

Elena Popa este Senior Recruiter la Adecco Romania, are doisprezece ani de experienta in recrutare si este autoarea cartii de consiliere in cariera “Invitatie la success”. Dupa 10 ani petrecuti in strainatate (sapte ani in Japonia si trei ani in Germania) a decis sa se intoarca in Romania si sa faca o schimbare majora in cariera.

FacebooklinkedinmailFacebooklinkedinmail

TANAR ABSOLVENT: “PARCA MI-AS CAUTA UN JOB, DAR MAI BINE NU”

Tanar absolvent

Sursa imagine: stocksnap.io

In ultimii ani aud si vad in mass media stiri apocaliptice, din categoria “soc&groaza” despre cum facultatile tarii produc pe banda mii de someri. Reporteri emfatici ne anunta pe un ton grav si extrem de ingrijorat cum tinerii absolventi nu au nicio perspectiva in Romania, pentru ca angajatorii nu vor sa investeasca in viitorul tarii si vor doar angajati cu experienta.

Am sa pun insa de-o parte realitatile jurnalistice si am sa ma refer la realitatea mea. Cea mai recenta experienta a mea cu recrutarea unor persoane entry level este de acum doua saptamani, cand am inceput sa caut proaspeti absolventi de ASE. Conform datelor oficiale din anul 2014, cand absolventii de anul acesta au inceput facultatea, ASE-ul a pus la dispozitie peste 5000 de locuri. Deci, teoretic, acum, in aceasta vara ar trebui sa avem cam tot atati absolventi.

Pozitia despre care vorbesc este pentru o companie multinationala cu sediul central in Elvetia, iar salariul oferit este mai mult decat decent pentru o pozitie de incepator, cu zero experienta. Am pus un anunt iar salariul a fost mentionat in anunt. Cu bold. In 2 saptamani am avut cca 40 de aplicanti. Din cei 40, doar o singura candidata se incadra in criteriul de proaspat absolvent ASE 2017. Insa faptul ca se potrivea cerintei si faptul ca a aplicat, nu insemna ca isi si dorea neaparat jobul. Mi-a spus ca vrea sa vada mai multe detalii despre companie, drept pentru care i-am trimis prin email numele si site-ul angajatorului, dupa care nu am mai auzit absolut nimic de la ea.

Timpul nu imi permitea sa astept doar aplicatiile si am inceput sa sun muncitoreste zeci de absolventi de ASE care aveau cont pe una din cele mai mari platforme de joburi din tara si care stiau engleza.

Rezultatul a fost unul la fel de dezastros ca si cel al aplicatiilor la anunt. Marea majoritatea m-au refuzat mai mult sau mai putin politicos. Le-am povestit ca nu vor imbatrani pe acea pozitie, le-am explicat ca exista posibilitati reale de crestere in companie, le-am spus ca vorbim despre un salariu pe care il castiga angajati cu 3-5 ani experienta, insa raspunsul lor a fost invariabil unul negativ, cu 2 mici exceptii.

Eu inteleg ca este vara, inteleg ca este vacanta, pentru ei este ultima vacanta de studentie, care, se stie, trece fast&furious. Insa nu inteleg de ce nu am intalnit nicio firava urma de interes pentru viitorul lor. Ar fi putut sa-mi spuna deschis si cinstit ca acum vor sa se duca in Vama sau in varful muntilor, dar ne putem auzi la sfarsitul verii, daca mai este deschisa pozitia sau pentru alte pozitii de inceput de toamna. Dar nope. Nimic din toate astea. Nada.

As putea sa incep acum cu predici de genul “pe vremea mea”, dar tinand cont ca “vremea mea” a fost candva in cretacic, nu mi se pare absolut deloc relevant. Cum nu mi se pare relevant nici care era situatia acum 10 ani sau chiar cu 5 ani in urma. Ce conteaza cu adevarat este ce este acum. In 2017 vara. Dar mai ales conteaza ce va fi de acum inainte.

Concluzia mea este ca acesti tineri au nevoie de o solida consiliere in cariera inainte de a-si pune problema inceperii unei cariere. Au nevoie sa inteleaga care este realitatea pietei muncii. Sigur, ei pot sa viseze la joburi in afara tarii. Pot aspira la pozitii de management si salarii de mii de euro si cu siguranta unii (multi?) dintre ei le vor avea candva. Dar trebuie sa inteleaga ca trebuie sa inceapa de undeva. Sa inteleaga ca la inceput trebuie sa invete ce e aia o factura, cum se completeaza, cum se inregistreaza, cum sa roteasca un pdf si nu sa incline capul sa-l citeasca, cum se scrie un email de business, cum sa… si inca o multime de alte lucruri care sa ii ajute sa isi urmeze apoi visele. Totul incepe cu un prim job. Pe care totusi sa il caute. Iar daca au noroc, jobul ii cauta pe ei.

Autor: Elena Popa

———————

Despre autor:

Elena Popa este Senior Recruiter la Adecco Romania, are noua ani de experienta in recrutare si este autoarea cartii de consiliere in cariera “Invitatie la success”. Dupa 10 ani petrecuti in strainatate (sapte ani in Japonia si trei ani in Germania) a decis sa se intoarca in Romania si sa faca o schimbare majora in cariera.

FacebooklinkedinmailFacebooklinkedinmail

CEL MAI IMPORTANT FACTOR LA INTERVIU

important la interviu

Sursa: stocksnap.io

Exista mai multi factori care fac un interviu sa fie de succes si sa se concretizeze in final cu o oferta de job. Sunt importante desigur experienta, potrivirea cu cerintele jobului, felul cum comunici, dar pe langa acestea, cel mai important factor care face diferenta, este CHIMIA. “Chimia” ta cu persoana sau persoanele cu care ai interviul si care evident trebuie sa functioneze in ambele sensuri. In timpul interviului, cele doua parti se intreaba acelasi lucru: “Imi place omul asta? Mi-ar placea sa lucrez cu el?”. Pentru ca raspunsul sa fie unul afirmativ din partea angajatorului, iata cateva modalitati pentru a te face placut si pentru a crea “reactia chimica catalizatoare” cu persoana/persoanele din fata ta:

Prezinta-te cu o atitudine deschisa si pozitiva – Este stiut faptul ca prima impresie se creaza in primele 3-5 minute, la fel ca la “blind dates”. De aceea este foarte important sa ai o atitudine pozitiva, sa fii entuziast, autentic, deschis si neaparat sa zambesti. Nu am auzit niciun angajator care sa-mi spuna ca a avut chimie cu acei candidati care in timpul interviului au stat incruntati, au fost lipsiti de vlaga, au repetat clisee preluate de pe internet, s-au plans non-stop de cat de prost merg lucrurile in industria lor, de cat de rai sunt colegii si/sau sefii, de cat de nedreapta este societatea si cat de fara de speranta este viitorul acestei tari. Nu a fost niciunul care sa imi spuna “Am apreciat foarte mult negativitatea lui. M-a facut sa simt ca pot lucra cu el.”

Asculta activ – Simplul fapt de a fi un bun ascultator este una din cele mai bune moduri de a crea o legatura, pentru ca oamenii care se simt ascultati vor oferi la randul lor incredere si respect. Asadar asculta cu atentie ce are de spus intervievatorul, fara sa il intrerupi si urmareste nu numai cuvintele lui, ci si mesajul pe care ti-l transmite.  Asculta si intelege care sunt nevoile lui, care sunt problemele cu care se confrunta la pozitia respectiva. Cand este randul tau sa vorbesti, pune intrebari relevante si raspunde pe baza informatiilor care ti-au fost prezentate. Divagatiile pot fi simpatice pana la un punct critic, care nu e deloc departe de subiect, dupa care obosesc si agaseaza, asa ca mai sanatos este sa le eviti. Priveste cu atentie pe cel/cea/cei din fata ta, caci “reactia chimica” chiar de la initiere  se poate observa pe fata omului si poate mai ai timp sa introduci alt “reactant” daca initial ai pornit gresit.

Strange cat mai multe informatii despre companie si interlocutor – Ingrijorator de multi candidati nu acorda suficienta importanta acestui aspect si vin la interviu complet nepregatiti. Nu este de ajuns sa te uiti 2 minute pe site-ul companiei, ci trebuie sa iti rezervi un timp seminificativ pentru a afla tot ce se poate despre compania unde iti doresti sa te angajezi. Asta inseamna nu numai sa afli despre produsele/serviciile, ci si planurile de viitor, proiectele pe care le au in derulare, competitia, etc. In anul de gratie 2017 marea majoritate a companiilor au un website si aceste informatii sunt accesibile oricui, iar cunoasterea lor lasa o foarte buna prima impresie.

De asemenea, este esential sa stii cat mai multe detalii despre persoana sau persoanele cu care ai interviul. LinkedIn este o excelenta resursa in acest sens, intrucat majoritatea managerilor au profil pe aceasta platforma. Acolo poti sa descoperi faptul ca sunteti din acelasi oras, ca ati mers poate la acelasi liceu sau facultate, ca aveti aceleasi hobby-uri sau chiar prieteni comuni. Oricat ar parea de nesemnificative aceste detalii, simplu fapt ca aveti unul sau mai multe lucruri in comun creaza instant acel sentiment de simpatie, aparent neexplicabil. De altfel, exista studii care arata ca angajatorii sunt mai dispusi sa aleaga pe cineva cu care au lucruri in comun decat pe cel mai experimentat candidat.

De mentionat in legatura cu “chimia relationala” este ca ea nu tine neaparat de personalitate. Poti sa fii o persoana timida sau introverta, dar care dovedeste ca este un bun profesionist, un om de incredere si un om placut.

In concluzie, chiar daca interviurile si stilurile de interviu sunt diferite de la o companie la alta, depinde de tine daca reusesti sa lasi o prima impresie buna si daca te pregatesti suficient pentru a folosi “chimia umana” in beneficial tau.

Autor: Elena Popa


———
Elena Popa este Senior Recruiter la Adecco Romania, are zece ani de experienta in recrutare si este autoarea cartii de consiliere in cariera “Invitatie la success”. Dupa 10 ani petrecuti in strainatate (sapte ani in Japonia si trei ani in Germania) a decis sa se intoarca in Romania si sa faca o schimbare majora in cariera.

 

FacebooklinkedinmailFacebooklinkedinmail

DE CE ESTE IMPORTANT SA ITI CUNOSTI ABILITATILE?

puncte forte

Sursa: stocksnap.io

Constatarea mea dupa experienta unui numar mare de interviuri tinute de-a lungul timpului este ca o proportie semnificativa de profesionisti diferiti si de pe toate pozitiile piramidelor profesionale au dificultati cand vine vorba sa isi numeasca punctele lor tari si abilitatile. Multi sunt surprinsi cand sunt intrebati de punctele lor forte si se vede clar ca nu s-au gandit prea mult sau chiar niciodata la acest aspect. Unii marturisesc direct ca nu au contemplat vreodata subiectul, iar altii declara ca sunt modesti si prefera sa-i lase pe altii sa vorbeasca despre ei. O alta categorie de candidati trece in revista un sir impresionat de abilitati si talente, insa ulterior nu este in stare sa le dovedeasca prin exemple concrete. Semn ca cel mai probabil le-au preluat cu google-fiction-provider, dar in realitate nu le apartin.

Este adevarat ca nu este tocmai usor ca o persoana sa constientizeze aceste lucruri la repezeala si rareori isi poate da seama de ele intr-o evaluare “last minute”. De cele mai multe ori este nevoie sa stea un timp mai indelungat (eventual in cateva reprize) cu ea insasi sau cu un prieten bun, care poate sa-i dea un feedback corect si sa ii faca cunoscut ceea ce singura ii este greu sa remarce. Cert este ca acest exercitiu este extrem de benefic nu numai pentru trecerea unui interviu sau obtinerea unui job, ci pentru ca atunci cand iti constientizezi punctele tari, te ajuta implicit sa iti imbunatatesti increderea in sine, performanta si sa iti gasesti mult mai usor directia, cariera potrivita si uneori chiar vocatia.

Cea mai mare abilitate a unei persoane sau cel mai mare talent este aceea/acel care ii vine cel mai usor sa o/il faca, care ii vine natural.

Exista mai multe modalitati prin care cineva isi poate identifica abilitatile si punctele forte si iata cum:

  • Fii atent la lucrurile si activitatile care iti dau sentimentul de satisfactie si implinire – acele activitati in care uiti de tine si nu stii cand au trecut ore bune, fara sa fi simtit nevoia sa mananci, sa te ridici de pe scaun sau sa te odihnesti. Povestea cineva ca atunci cand a incercat acest exercitiu si-a dat seama ca singura activitate in care uita de el si putea sa stea ore in sir fara sa-si dea seama cand a trecut timpul era la acea vreme sa joace jocuri pe calculator. In prima instanta a fost derutat si descumpanit, pentru ca nu vedea cum putea extrage un talent cu adevarat folositor profesional din joaca lui pe calculator. Ulterior a inceput sa se intrebe de ce ii placeau atat de mult jocurile? Si a realizat ca motivatia care statea in spatele pasiunii lui era in realitate faptul ca ii placea sa castige confruntarea, ca era competitiv. Mai tarziu in cariera lui s-a folosit deseori de acest punct forte.

  • Evalueaza-te prin ce te diferentiezi fata de altii – situatiile in care ti-ai folosit talentele si abilitatile sunt imprejurarile in care te-ai remarcat, te-ai diferentiat fata de ceilalti, cand tu ai ridicat sus doua degete pentru ca stiai solutia, in timp ce restul clasei se scarpina dupa ceafa. Rememoreaza aceste situatii si identifica care au fost acele calitati.

  • Gandeste-te ce activitate ti-ar placea sa faci daca nu ar fi nevoie sa lucrezi – intr-o lume ideala, in care nu ar trebui sa ai un job de la 9 la 18, ce ti-ar placea sa faci? Primul impuls al multora este sa spuna ca nu ar face nimic sau doar ar calatori. Este insa in natura umana dorinta de a-si folosi talentele si de a lasa ceva in urma. Poate fi o pasiune, un hobby, sau pot fi mai multe activitati, nu doar una singura.

Pentru inspiratie, iata cateva talente si abilitati:

 

lista abilitati

 

Autor: Elena Popa


———
Elena Popa este Senior Recruiter la Adecco Romania, are zece ani de experienta in recrutare si este autoarea cartii de consiliere in cariera “Invitatie la success”. Dupa 10 ani petrecuti in strainatate (sapte ani in Japonia si trei ani in Germania) a decis sa se intoarca in Romania si sa faca o schimbare majora in cariera.

 

FacebooklinkedinmailFacebooklinkedinmail

9 LECTII IN CARIERA PE CARE LE INVATAM DE OBICEI PREA TARZIU

9 lectii in cariera

Sursa: stocksnap.io

Cei mai multi dintre noi am fost crescuti cu anumite credinte si mentalitati, care pe parcurs s-au dovedit a nu fi chiar dintre cele mai intelepte si nici nu ne-au adus promisele realizari si impliniri.

Iata cateva lectii pe care le invatam de obicei prea tarziu:

  1. Ingrijorarea nu iti aduce nimic bundaca fiecare s-ar uita in urma la orele si zilele in care s-a ingrijorat, si-ar da seama ca 80-90% din lucrurile pentru care si-au facut griji nu s-au intamplat. Nu putini sunt cei care se ingrijoreaza despre ce cred altii despre ei sau se tem sa ia decizii in directia pe care si-o doresc. Daca ar putea trece prin aceasta pacla neguroasa de spaime, ar vedea ca temerile au fost doar in inchipuirea lor.

  2. Banii nu iti rezolva problemele adevarate – e adevarat ca banii iti pot aduce o casa frumoasa, o masina noua, zeci de perechi de pantofi fabulosi sau excursii exotice. Dar tot atat de adevarat este ca nu pot cumpara sau vindeca atatea lucruri la fel de (sau chiar mai) importante. Avem impresia ca atunci cand vom avea suficienti bani vom fi in sfarsit fericiti si brusc toate problemele noastre vor disparea. Dovada ca nu este deloc asa o reprezinta multimea de oameni invidiati pentru conturile lor care au mai multe cifre decat Pi, dar care de fapt duc vieti mizerabile.

  3. Networkingul trebuie facut in mod constant – majoritatea oamenilor cred ca trebuie sa faci networking doar atunci cand iti cauti un job nou. Insa adevarul este ca networkingul trebuie facut in mod constant, indiferent cat de buna si stabila este situatia ta pe moment. Oamenii de succes sunt aceia care sunt si cei mai conectati. Cu cat investesti mai mult timp si efort in construirea si pastrarea unei retele sociale, cu atat sansele sa ai succes sunt simtitor mai mari.

  4. Nu e nicio rusine sa nu stii – nu exista niciun muritor care sa le stie pe toate. Nu este nicio rusine sa spui “nu stiu; am nevoie de ajutor”. Atatea situatii ar putea fi rezolvate, atata timp ar fi putea fi salvat, daca oamenii ar avea curajul (si modestia) sa isi recunoasca nestiinta si sa ceara ajutor.

  5. Niciodata sa nu te opresti din invatat – cea mai trista si patetica specie de oameni este a celor care au impresia ca le stiu pe toate si nu mai au nevoie sa invete ceva nou.

  6. A gresi nu e sfarsitul – este adevarat ca esecurile sau greselile nu sunt vreo fericire in viata nimanui. Insa din pacate mult prea multi oameni se opresc si nu isi mai dau nici o sansa dupa ce au avut unul sau cateva esecuri. Daca privesti greselile/esecurile doar ca niste oportunitati de a invata si apoi mergi mai departe si nu te raportezi mereu la ele, este cel mai probabil ca in final vei reusi. Fie pe acel drum, fie in alta directie.

  7. Nu obtii intotdeauna ce iti doresti – se intample uneori ca, indiferent cate eforturi depui sau cat timp petreci cu un proiect sau o activitate, lucrurile pur si simplu sa nu se intample asa cum iti doresti. Respira adanc si vezi daca esti pe drumul care ti se potriveste, daca bati la usile nimerite sau trebuie sa construiesti alte usi.

  8. Sanatatea este mai importanta decat cel mai interesant job –regretul cel mai mare pe care l-am auzit la cei cu care am vorbit de-a lungul timpului este ca si-au neglijat sau chiar distrus sanatatea. Regretul ca pentru un venit mai mare, pentru o pozitie mai importanta, pentru un “nou challenge” sau pentru mult-doritul succes in cariera au ajuns sa fie afectati de sindromul “burnout” sau si-au facut praf, ireversibil, sanatatea.

  9. Viata e scurta – oricat de cliseistic suna, e al naibii de adevarat. E prea scurta ca sa stai intr-un job mizerabil, e prea scurta sa suporti un sef abuziv sau sa te complaci ramanand intr-o companie care nu-si respecta angajatii. Viata e prea scurta ca sa nu iti faci timp pentru oamenii importanti din viata ta. Si e prea scurta si prea pretioasa ca sa iti strecori timpul cu cei dragi intre 3 exceluri si 4 pie-charturi.

Autor: Elena Popa

———————

Despre autor:

Elena Popa este Senior Recruiter la Adecco Romania, are zece ani de experienta in recrutare si este autoarea cartii de consiliere in cariera “Invitatie la success”. Dupa 10 ani petrecuti in strainatate (sapte ani in Japonia si trei ani in Germania) a decis sa se intoarca in Romania si sa faca o schimbare majora in cariera.

FacebooklinkedinmailFacebooklinkedinmail

ZECE GRESELI IN CARIERA

greseli in carieraDin pacate de cele mai multe ori greselile in cariera le descoperim, nu-i asa? pe calea grea (sau cum suna mai cool: the hard way). Adica prin propria experienta. Adica prin nenumarate praguri de sus si de jos de care ne tot lovim si ne impiedicam pana ajungem la punctul in care ne vine sa spunem: “Stop. Eu vreau sa cobor din trenul asta.”

Mai jos va prezint cele mai intalnite greseli in cariera, pentru a va face atenti la cateva “praguri” pe care le puteti evita, pe principiul: “Alioșa nu raceste, Alioșa se caleste.”

  1. Demisia facuta in graba – este una din cele mai frecvente greseli, cu consecintele cele mai paguboase, atat financiar, cat si psihic. Am intalnit mai multe persoane care dintr-un impuls de moment sau la nervi si-au dat demisia, fara a avea vreo alta oferta pe masa. Cei mai multi au regretat aceasta decizie, pentru ca in majoritatea cazurilor a durat destul de mult pana au gasit o noua pozitie.

  2. Acceptarea unui nou job prea repede – poate fi un fiasco. Inainte de a accepta o oferta este necesar sa faci un ”research” despre firma respectiva si sa te interesezi mai amanuntit despre mediul de lucru de acolo. Acum avem acces la informatie si se pot afla destul de usor informatii din interior, inainte de a descoperi pe propria piele ca…”imparatul e gol.” Sau cu bube pe el.

  3. Ramanerea intr-un job prea mult timp – este o alta greseala destul de frecventa, mai ales la persoanele peste 35 – 40 de ani care au fost obisnuite cu o alta dinamica a pietei muncii. Este recomandat ca dupa cca 5-7 ani sa faci o schimbare, nu neaparat sa schimbi compania, ci doar pozitia.

  4. Neglijarea networking-ului – odata ajunsi in pozitia dorita multi profesionisti neglijeaza partea de relationare (online sau offline) din punct de vedere profesional si prefera sa ramana intr-o zona de “low profile”. Acest lucru este o greseala, pentru ca se poate intampla ca brusc sa isi piarda jobul si de abia in acel moment sa isi dea seama cat de neconectati sunt la realitatea pietei muncii.

  5. Crearea unei imagini online neprofesionista – ne place sau nu, suntem perceputi (si judecati) dupa informatiile care apar despre noi in mediul online. La orice cautare pe Google despre o persoana, primele site-uri care apar sunt Facebook si Linkedin. Asadar, mare atentie ce informatii lasati publice pe aceste site-uri, pentru ca (si) acolo va creati brandul!

  6. Alegerea unui job strict pentru bani – la prima vedere poate fi foarte motivant un salariu mai mare cu multe procente decat cel actual, insa daca acesta este singurul criteriu de selectie, in scurt timp motivatia va fi una foarte… fracturata. Veti ingrosa randurile celor care se duc la “scarbici” si dupa un timp veti cauta un alt job, poate chiar mai putin bine platit, dar care sa va aduca un minim de satisfactie si implinire.

  7. Acceptarea unui mediu toxic – sunt din pacate multi angajati care accepta un tratament complet neprofesionist si o atmosfera de lucru toxica, sau sub teroarea vreunui “manager” care are impresia ca angajatii sunt negri pe plantatie. Acestia sunt cu atat mai periculosi, cu cat au talentul de a induce teama cum ca in alte parti le va fi mult mai rau si ca ei, angajatii, ar trebui sa ii fie recunoscator ca le da “o paine.”

  8. Disponibilitatea fara limite sau neglijarea stabilirii granitelor – sunt unii angajatori care profita de bunavointa si buna-credinta angajatilor si in momentul in care vad ca acestia pot duce si alte sarcini si responsabilitati fara sa comenteze, ii incarca fara sa clipeasca. Limitele trebuie stabilite de altfel si la disponibilitatea in afara programului, de genul e-mailurilor in miez de noapte sau in week-end.

  9. Parasirea unui job in termeni conflictuali – cu alte cuvinte, e bine sa lasi loc de “buna ziua” de oriunde pleci sau altfel spus, sa “nu arzi podurile” in urma ta. Nu poti sa stii cand vei avea nevoie de ajutorul fostilor colegi/sefi sau de o recomandare din partea lor.

  10. Lipsa de proactivitate – o atitudine prea relaxata si o lipsa constanta de implicare, dublata de “ruperea usii“ la ora 5 trecute fix, il pune automat pe angajat in categoria de “low performer” si cap de lista celor de dat afara cu prima ocazie. De obicei, aceasta atitudine denota ca persoana nu este in jobul potrivit, ca nu face ceea ce ii place, iar asta inseamna ca este nevoie de o re-evaluare a situatiei si a perspectivei in acel job si/sau in acea firma.

Autor: Elena Popa

———————

Despre autor:

Elena Popa este Senior Recruiter la Adecco Romania, are noua ani de experienta in recrutare si este autoarea cartii de consiliere in cariera “Invitatie la success”. Dupa 10 ani petrecuti in strainatate (sapte ani in Japonia si trei ani in Germania) a decis sa se intoarca in Romania si sa faca o schimbare majora in cariera.

FacebooklinkedinmailFacebooklinkedinmail

“E ceva in neregula cu mine?” – “Hai sa vedem”. INCREDEREA IN SINE IN TIMPUL CAUTARII UNUI JOB

 

unhappy-businessman-business-cartoon-character-vector_zkjvN1dO

Autor: Elena Popa

 

Am vorbit cu mii de persoane in cautarea unui nou job si nu putini au fost cei care mi-au pus aceasta intrebare: “Ce este in neregula cu mine? De ce nu ma vrea nici o companie?”

Perioada de cautare a unui nou job nou, mai ales cand nu ai unul, este una dintre cele mai stresante. Este intervalul de timp in care primesti cele mai multe refuzuri din viata, cand esti cel mai vulnerabil, cand pare ca toate temerile si vestile proaste s-au vorbit sa te viziteze constant, cand anxietatea este ca spargatorul care iti forteaza usa cu tine in casa, cand parca toti te ocolesc, inclusiv prietenii, cand afli de multe din cunostintele tale ca tocmai ce si-au gasit un job mult mai bun si mai bine platit, cand pe toate canalele la tv auzi numai cat de prost merge economia si cat de departe e luminita aia de la capatul tunelului. Iti suna familiar?

Ai pornit cautarea acum cateva saptamani/luni cu destula incredere ca trebuie sa iti gasesti ceva, dar zilele s-au scurs, ai aplicat la sute de joburi, ai fost chemat doar la cateva interviuri si intr-o dimineata te trezesti cu acel sentiment neplacut ca ceva este in neregula cu tine, ca ceva trebuie sa fie gresit in ce faci, ca de fapt nu esti atit de bun precum credeai, ca sunt cu siguranta altii mult mai buni/mai tineri/mai experimentati/, cu mai bune abilitati de a se vinde decat tine. Si gata! Din acel moment doar acest program negativ si pagubos incepe sa ruleze in mintea ta si tot orizontul tau devine brusc innorat, incetosat, ploios, furtunos.

Ei bine, e foarte posibil ca niciuna din variantele care iti trec prin minte sa nu fie valabila in cazul tau. Din experienta mea, cca 70% dintre persoanele care isi faceau probleme in acest sens, erau in regula. Din ceilalti 30%, o parte fie se pozitionau gresit, fie aveau o atitudine nepotrivita sau alt gen de probleme. Iar cealalta categorie erau persoanele care ajunsesera la acel stadiu in care nu se mai regaseau in nicio organizatie. Venise timpul pentru ei sa incerce varianta antreprenoriatului.

In acest articol ma voi referi doar la cei 70% care doar isi imagineaza ca e ceva in neregula cu ei. Iata cateva metode prin care poti iti imbunatati substantial increderea in sine si starea de spirit:

  • Cunoaste-ti bine realizarile si punctele tari

Noteaza-ti pe o hartie toate realizarile tale profesionale de pana acum, toate lucrurile de care te simti mandru/a ca le-ai realizat, toate abilitatile tale si domeniile in care performezi cel mai bine! Gandeste-te pe cine ai ajutat si cum i-ai ajutat!

Pune lista la vedere, s-o poti vedea si reciti atunci cand vine iar un nou episod din “Napasta”. Beneficiile sunt evidente – te ajuta sa iti reamintesti ca nu, nu e nimic in neregula cu tine. Te ajuta sa vezi ca ai abilitati pe care le-ai folosit bine cand a fost nevoie si ca esti, poti si stii mai mult decat iti imaginezi.

Totodata lista respectiva te va ajuta sa iti dai seama ce ai mai putea imbunatati si cum te-ai putea perfectiona prin autoeducatie.

  • Alege cu grija ce informatii vrei sa integrezi in mintea si in viata ta

Suntem bombardati zilnic cu informatii de tot felul, insa daca stam sa le analizam putin, observam ca majoritatea sunt din registrul negativ. E de ajuns sa te uiti doar o ora la stiri si/sau la talk-show-uri ca sa ajungi sa simti ca nu mai e chiar nicio speranta, ca traim ‘ceasurile de pe urma’.  Deci ai grija la ce te uiti si ce asculti! Daca contactul cu “the dark side” te afecteaza, ia distanta!

Dar nu numai media e cea care ne creaza o imagine apocaliptica. Sunt destui oameni in jurul nostru, prieteni, cunostinte, vecini, inclusiv cei din familie care desi sunt cat se poate de bine intentionati, isi revarsa asupra noastra fricile si ingrijorarile lor. Intr-un fel sau altul trebuie sa gasesti o solutie sa nu mai lasi niciun fel de bruiaj, nicio samanta de negativitate sa te destabilizeze.

NU permite ca opiniile celorlalti sa devina realitatea ta!

  • Ai credinta ca jobul tau este acolo undeva si va iesi la vedere

Multe persoane au initial impresia ca un CV bine facut iti asigura imediat si un job. Dar din pacate nu este asa, sau nu e doar atat. Sunt mai multe elemente care contribuie, iar de multe ori singura persoana care te impiedica in gasirea unui nou loc de munca esti chiar tu. Gandurile proprii care iti guverneaza actiunile si alegerile pot fi piedici importante. Tu poti sa iti dai singur cu stangul in dreptul prin barierele mentale pe care ti le pui.

Asadar trezeste-te in fiecare dimineata cu credinta ca jobul tau este undeva acolo si te asteapta. Nu te plange si nu te victimiza in fata altora (si nici cu tine insuti), pentru ca procedand asa nu faci decat sa rulezi din nou si din nou acelasi program pagubos care mai degraba te indeparteaza de jobul dorit, nicidecum nu ti-l apropie!

  • Fa sport – Alimenteaza-te corect – Ingrijeste-te

Unul din cele mai bune antidoturi atunci cand esti stresat, suparat, tulburat, asaltat de griji si de ganduri negre, este sportul. O jumatate de ora pe zi minim, ideal o ora de miscare (si plimbarea se pune) te face sa vezi viata dintr-o alta perspectiva! Ceea ce acum o ora parea a fi pragul prabusirii universului tau, dupa ce faci sport, gandurile ti se limpezesc, pana si negrul prinde a se vedea un pic spre gri …..

Cat despre alimentatie, este stiut ca in perioadele de stres vizitele la frigider se inmultesc si ca terminam rapid cate o intreaga galetusa de inghetata, de parca fericirea noastra s-ar afla undeva pe fundul ei si nu stim cum sa ajungem mai repede acolo. De asemenea conversatiile cu Jack Daniel sau verii lui pot devin tot mai lungi si mai dese…

In ce priveste ingrijirea personala, pentru cei care nu au job si stau acasa, sfatul meu este sa nu ramai toata ziua in pijama, halat sau in trening. Stiu, este foarte comod, dar nu este benefic pentru starea ta psihica. Imbraca-te ingrijit atit acasa, cat si cand iesi din casa. Poarta lucrurile cele mai bune pe care le ai si ingrijeste-te ca pe vremea cand mergeai la job.

In concluzie, aminteste-ti mereu ca si dupa cea mai neagra noapte, tot rasare soarele. Iar dupa rasarit, usile incep sa se deschida. Inclusiv pentru tine!

 ———————

Despre autor:

Elena Popa este Senior Recruiter la Adecco Romania, are noua ani de experienta in recrutare si este autoarea cartii de consiliere in cariera “Invitatie la success”. Dupa 10 ani petrecuti in strainatate (sapte ani in Japonia si trei ani in Germania) a decis sa se intoarca in Romania si sa faca o schimbare majora in cariera.

linkedinhttps://www.linkedin.com/in/popaelena

———————-

FacebooklinkedinmailFacebooklinkedinmail

CUM VA ARATA PIATA MUNCII IN ROMANIA ANULUI 2025: O PERSPECTIVA TEMPORALA

 

newspaper-vector-illustration_GylUn0w_

 

Autor: Elena Popa

Prevad ca vor fi destule schimbari in 2025 fata de anul 2015, iar unele trenduri care incep sa se faca simtite deja de pe acum, vor fi “normalul” pe piata muncii de atunci.

Cu o mare pondere, de cca 70-80%, protagonistii acelor zile pe piata muncii vor fi cei din generatiile Y si Z. Generatia X se va retrage discret sa isi creasca nepotii si/sau sa isi plimbe reumatismele in acele calatorii exotice la care astazi aspira, visandu-le  intre doua suspine si trei prezentari in powerpoint.

“Milenarii” vor fi managerii de maine (unii sunt déjà inca de azi), care vor trebui sa isi creasca, motiveze si slefuiasca  ‘fratiorii’ din generatia Z (sau generatia ‘Curcubeu’, cum mai este numita).

Principalele caracteristici pe care le anticipez pentru 2025 vor fi:

  • Job hoppingul va deveni ceva obisnuit si nu va mai fi catalogat ca un lucru negativ. Chiar daca nici atunci nu va fi privit cu ochii buni de unii, va fi considerat ca reprezentand normalul. Pentru noua generatie de profesionisti din 2025, o perioada de 4-5 ani in aceeasi companie va fi considerata ca fiind o perioada lunga. Si suficienta. In medie un angajat va avea la sfarsitul carierei cca 10-15 joburi. Fiind crescuti intr-o epoca in care totul este pe repede inainte si toate se schimba iute, nu avem timp sa ne obisnuim cu un nou produs/o noua versiune, ca in cateva luni au aparut déjà o multime de upgrade-uri, ca angajati la randul lor vor avea nevoie constant de noi provocari si se vor plictisi repede daca joburile nu le vor asigura noutati. Daca cei din generatia X s-au obisnuit sa astepte – sa ne amintim ca ei au avut de asteptat “cuminti“cam 10 ani pana sa treaca de la matusalemicul ‘384’ pana la primul laptop, ca au corespondat ani buni prin intermediul plicurilor traditionale si nu pe WhatsApp,  ca au rabdat resemnati ore intregi la cozi de tot felul,  pentru generatiile urmatoare lor, mai totul se afla doar “la un click distanta”. Multi dintre acestia au primit cam totul de-a gata si nu prea au notiunea de sacrificiu. Ceea ce de fapt nu este un lucru rau. Este timpul sa se termine cu generatiile de sacrificiu, iar tinerii sa traiasca pentru visurile lor, iar nu perpetuu sacrificandu-se fara rost pentru artificiale idealuri in care nu se regasesc.
  • Angajatii anilor 2025 vor cauta joburi care sa le placa. Daca generatiile anterioare au muncit (si muncesc) “pentru o paine”, chiar daca multora dintre ei nu le place mai deloc ceea ce fac, milenarii Y si post-milenarii Z vor vrea sa faca la job ceva in care se regasesc. Vor vrea sa simta ca sunt apreciati, ca munca lor va aduce o contributie cu insemnatate, vor vrea sa se simta mandri de ceea ce creaza. De aceea, in 2025 angajatorii vor trebui sa gaseasca metode pentru a-i motiva si a-i tine mereu antrenati si implicati, asigurandu-le ca normalitate sansa sa lucreze pe ideile si proiectele proprii, si astfel, responsabilizandu-i. Pentru ei nu va conta mai deloc numele companiei unde vor lucra, dar va conta mult ceea ce vor face.
  • In 2025 tehnologia va fi patruns in mai toate domeniile, iar specialistii IT/inginerii vor fi inca si mai cautati. Si tot in numar deficitar. Oricat de mult se cauta persoanele tehnice, adevarul este ca nu toti pot si nu toti vor sa isi faca o cariera in aceste domenii. Ori post-milenarii vor vrea sa faca ce li se potriveste si ce le place, si nu neaparat ‘ce se cauta’.
  • Angajatorii din 2025 care nu vor fi flexibili, care nu se vor adapta ei insisi mai rapid noilor generatii, care nu vor constientiza la timp ca motorul companiei le va fi resursa umana mai mult decat dotarile, produsele sau serviciile lor, vor avea mari probleme nu doar sa se dezvolte, ci chiar sa supravietuiasca. Angajatorii din 2025 care vor continua cu mentalitatea ca ‘nimeni nu e de neinlocuit’ si care considera ca la usa lor vor astepta o multime de oameni sa fie angajati, vor fi marii perdanti ai acelor vremuri.
  • In 2025, pe fondul imbatrinirii populatiei si pe cel al migrarii fortei de munca catre joburile tehnologizate, respectiv catre joburile de birou, ponderea angajatilor seniori va fi mai mare decat este acum cu minim 25%. Chiar si in prezent tot mai multi tineri angajati se feresc de joburile care implica efort fizic, iar una din putinele categorii care mai este dispusa sa o faca este cea a seniorilor, cei care sunt obisnuiti cu munca grea.
  • Balanta munca/viata personala anticipez ca va fi una mai echilibrata decat este acum. Deja exista un curent in acest sens in toata lumea si acesta va ajunge inevitabil si firesc si la noi. Pentru ca generatiile viitoare nu vor mai fi dispuse sa accepte sa traiasca si sa isi creasca copii cum au facut-o parintii lor, adica muncind 10-12 ore/zi si fiind mai mult parinti de week-end.
  • Ma astept la un numar crescut de straini (in special din Asia) care vor veni sa lucreze in Romania, fie pentru munca fizica, fie pentru pozitii foarte specializate in IT.

  Suntem in 2015. Pana in 2025 mai sunt 10 ani. Este foarte putin timp pana atunci, iar acest timp va trece cu repeziciune si va aduce cu el importante schimbari pe piata romaneasca a muncii.

 

 ———————

Despre autor:

Elena Popa este Senior Recruiter la Adecco Romania, are noua ani de experienta in recrutare si este autoarea cartii de consiliere in cariera “Invitatie la success”. Dupa 10 ani petrecuti in strainatate (sapte ani in Japonia si trei ani in Germania) a decis sa se intoarca in Romania si sa faca o schimbare majora in cariera.

linkedinhttps://www.linkedin.com/in/popaelena

———————-

FacebooklinkedinmailFacebooklinkedinmail